Cum comand?
Poți comanda direct, de pe site, adăugând în coș articolul dorit, dacă este în stoc sau poți comanda personalizat, prin mesaj pe pagina de facebook, e-mail la contact@melissas.ro sau chiar pe whatsapp la numărul de contact. În cazul în care comanzi în scris, pentru operativitate, te rugăm să ne dai toate detaliile de la început (tip de articol, material, mărime) iar dacă dorești alte dimensiuni față de cele standard, te rugăm să le precizezi (lungime, lățime, dar și vârsta – pentru copii, înălțimea și kg persoanei).
În cel mult 24h vei primi un răspuns, după ce vom analiza comanda, în care îți vom comunica dacă putem onora comanda și în cât timp, urmând ca, la rândul tău, în termen de 24h să ne oferi o confirmare fermă. În cazul în care nu vom primi un răspuns în termen de 24h, materialul rezervat pentru a lucra comanda va fi pus în lucru pentru eventuale alte comenzi.
În cazul în care dorești livrarea în Europa te rugăm să ne contactezi înainte de a finaliza comanda.
Cum plătesc?
În cazul în care comanzi articole din stoc, la finalizarea comenzii vor fi afișate variantele, astfel:
- plata cu cardul, la plasarea comenzii – prin platforma eu plătesc
- plata ramburs
- plata prin transfer bancar
În cazul în care comanzi articole ce vor fi lucrate la comandă, după confirmarea comenzii va fi necesară achitarea unui avans de 30% fie prin plata cu cardul (vom crea un link pe care ți-l vom furniza), fie prin transfer bancar.
În cazul în care comanzi articole din stoc și articole ce vor fi lucrate la comandă, pentru cele din stoc vei finaliza prin achitarea coșului. Dacă dorești un singur transport, vei alege la livrare varianta ”ridic personal”. Dacă va fi cazul să achiți transportul, acesta va fi adăugat la a doua parte a comenzii.
Cum se face livrarea și cât costă?
Pentru că vrem să vă fim de folos, în țară vom livra atât prin poșta română (cost 8 lei) cât și prin curier rapid (cost 14 lei).
Pentru persoanele din Timișoara și împrejurimi, comenzile se pot ridica personal din Giroc/Calea Girocului Timișoara.
Pentru comenzile a căror valoare depășește suma de 199 lei vom livra gratuit prin poștă, iar cele a căror valoare depășește 299 lei vom livra gratuit prin curier.
În Europa vom livra prin serviciile poștale sau curier și costurile vor fi calculate în funcție de destinație și greutatea pachetului.
În cât timp se livrează comanda?
Articolele care sunt în stoc vor fi livrate în termen de 1-2 zile lucrătoare + timpul necesar transportului (3-5 zile pentru poșta română și 1-2 zile pentru curier rapid).
Pentru comenzile personalizate, care urmează să fie executate, timpul de execuție este în medie de 5-10 zile lucrătoare. În funcție de volumul de comenzi de la data plasării comenzii vom stabili care va fi termenul în care vom onora comanda ta.
Cum pot să returnez un produs?
Pentru retur te rugăm să citești secțiunea „Politica de retur” apoi să completezi formularul de retur.
În cât timp primesc banii înapoi?
În maxim 14 zile de la primirea produsului returnat, vom returna banii, prin transfer bancar. În fapt, nu vom lăsa tot acest timp să curgă, ci ne vom strădui să facem transferul în 1-2 zile lucrătoare.
Cum anulez o comandă?
O comandă care nu este confirmată poate fi anulată din contul tău, iar o comandă confirmată, dar care nu a fost expediată, poate fi anulată prin mesaj sau telefonic.
În cazul în care este vorba de o comandă personalizată, aceasta poate fi anulată în termen de 3 zile, avansul se va returna, iar dacă au trecut 3 zile de la confirmarea acesteia, avansul nu va mai fi returnat, întrucât deja am început să lucrăm la ea.
Dacă a fost expediată deja, comanda nu mai poate fi anulată, ci în acest caz vorbim de retur.
Cum sunt mărimile?
Atunci când realizăm articole pentru a avea stoc, nu ne abatem de la tiparul standard, iar mărimile sunt reale, potrivite vârstei, însă uneori pot rămâne în stoc articole lucrate la comandă, neridicate, caz în care pot să apară diferențe în cadrul aceleeași mărimi. Vom specifica întotdeauna detalii despre croi în descrierea produsului sau chiar vom oferi dimensiunile exacte.
Cum aleg materialul potrivit?
Te rugăm să revezi secțiunea ”ce materiale folosim” pentru a stabili ce fel de material ai nevoie, însă, nu ezita să ne contactezi direct prin e-mail sau pe pagina de facebook pentru a solicita lămuriri suplimentare.
Ce detergent trebuie să folosesc și cum se spală articolele?
În funcție de materialul folosit vom oferi detalii despre îngrijirea articolelor la descrierea lor.
În principal vom folosi un detergent blând, lichid și vom spăla articolele la mașină, la 30 grade (cele din lână), iar la 40 grade celelalte materiale, la programul special pentru rufe delicate sau programul de spălare ”la mână”, setând rotațiile la 400.
Atenție! Lână fiartă nu se spală, se va peria, cu o perie moale, pentru a îndepărta murdăria, uscată! Dacă este necesar, spălați manual, într-un lighean, prin presare, usor. Nu stoarceți! Eliminați surplusul de apă tot prin presare și prin rulare într-un prosop. Uscați orizontal pe suport.
Pot beneficia de reduceri?
Da! Avem în prezent mai multe campanii prin care oferim articolele noastre la un pret și mai mic.
- ”Oferta de miercuri” – deja de mai bine de 2 ani, în fiecare zi de miercuri, selectăm un articol, pe care îl oferim la un preț redus cu 20%, exclusiv pe grupul paginii de facebook, aici.
- ”Împărtășește natura cu cei dragi” este o campanie prin care răsplătim fidelitatea clientilor noștri, care, mulțumiți de articolele noastre, povestesc despre ele și prietenilor. În cazul în care un prieten de-al tau comandă de la noi, roagă-l să te menționeze și noi îți vom oferi un cupon de reducere de 10% pentru următoarea comandă, indiferent de celelalte reduceri existente.
- Lichidări de stoc – așa cum deja știi, nu prea ținem stocuri, dorim să fim eficienți în activitatea noastră și să lucrăm atât cât este nevoie, însă uneori, tot mai rămân articole în stoc, pe care la sfârșit de sezon, pentru a face loc altora noi, le comercializăm la un preț foarte mic.
- Comenzi comune – articolele noastre sunt iubite în mod special de mămici care au creat comunități în care împărtășesc pasiuni comune. Știm cât efort financiar depun părinții pentru a asigura ce e mai bun pentru copiii lor așa că venim în sprijinul lor cu reduceri pentru comenzile comune.